Scriu dintr-o lume străină, artificială, o lume unde lumina rece a ecranelor ne înstrăinează de noi înșine  – departe de vechile ritualuri sacre, ne-am umplut de idoli goi și de zgomote fără sens. Scriu la lumina unei lumânări calde și tremurătoare așezata ceremonios într-un sfeșnic de bronz masiv, lucrat manual undeva prin Franța secolului al XIX-lea. În timp ce afară timpul se grăbește, sfărâmând tot ce atinge, aici, în umbra bibliotecii mele, mă privesc Dickens, Orwell, Hemingway, Baudelaire, Russell, Hitchens și alții. Sunt chipuri tăcute, dar vii, ascunse între paginile unor prime ediții rare, înghesuite unele într-altele ca martorii unei lumi mai profunde, mai reale. În jurul meu, lumea aceea artificială pulsează frenetic, dar eu scriu în sunetul liniștitor și amețitor al vinilului ce rotește, neobosit, o altă dimensiune — una în care timpul are răbdare și spiritul încă respiră.

​